Album despre pictorul Sorin ADAM (1968-2022)

Alte informatii:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Sorin_Adam
http://artindex.ro/2008/12/21/sorin-adam-the-next-generation/
https://www.youtube.com/watch?v=N-sj6zWe9HQ
http://www.fanart.ro/profilartist.php?artist=24
http://www.finantistii.ro/arts-culture/caz-fara-precedent-un-tanar-artist-in-viata-plagiat-de-un-clasic-decedat-in-urma-cu-73-de-ani-78107
https://commons.wikimedia.org/w/index.php?search=sorin+adam&title=Special%3ASearch&go=Go&uselang=ro


Reportaj despre SORIN ADAM pe TVR Duminica 26 iulie 2009
http://romaniangallery.blogspot.com/2009/07/ce-este-un-agent-de-arta.html

Contact: 0723862288
sorinadam68@yahoo.com

***

Referinte biografice

Nascut la 22 august 1968 - Ploiesti. Decedat 29 dec. 2022, Bucuresti.
Absolvent al Academiei de Arte "Luceafarul" sectia pictura Promotia 1996
Licentiat Academia de Arta Bucuresti 1996
1998-2002, asistent universitar la Academia de Arta "Luceafarul" din Bucuresti
Membru U.A.P. din 1997

Expozitii personale

1992 Ploiesti
1993 ianuarie Galeriile de Arta ale Municipiului Bucuresti
1994 august Galeriile de Arta ale Municipiului Bucuresti
1995-1996 Galeriile de Arta ale Municipiului Bucuresti
1997 mai Florenta Italia
1997 noiembrie Galeriile de Arta ale Municipiului Bucuresti
1997 decembrie Muzeul de Arta Constanta
1998 iulie Corropoli Abruzzo Italia
1999 noiembrie Cercul Militar National Bucuresti
2002 februarie Cercul Militar National Bucuresti
2003 martie Muzeul de Arta Ploiesti
2003 Muzeul de Arta si Istorie al Municipiului Bucuresti
2004 Cercul Militar National Bucuresti
2006 Cercul Militar National Bucuresti
2007 I.C.R.Istambul Turcia
2008 Cercul Militar NationalBucuresti
2009 februarie Palatul Beldiman Iasi
2009 mai Galeria Occident Bucuresti
2009 iulie Galeriile de Arta ale Municipiului Bucuresti
2011 - Galeria de Arta „Frezia”, Dej
2014 - Muzeul de Arta Constanta
2015 - Muzeul de Arta Constanta impreuna cu Institutul Cultural Turc
2016 - Muzeul de Arta, Ploiesti
2017 - Institutul Cultural Roman Tel Aviv, Israel
2018, 2016, 2014, 2012, 2008, 2006, 2004, 2002, 1999 - Cercul Militar National „Galeria Artelor”, Bucuresti
2019 - Grafică la Biblioteca Academiei Române
2019 - Muzeul Municipal „Octavian Moșescu” Râmnicu Sărat
2019 - "Voiajuri orientale" la Muzeul de Istorie și Cultură a Evreilor, de pe strada Mămulari nr.3.


Expozitii de grup

1990 aprilie RHO (Milano) Italia
1990 iunie -14 Settimana Internazionale della Arte (Milano) RHO ITALIA
1990 septembrie Salonul de Grafica RHO (Milano) ITALIA
1991 mai Expozitia internationala "Amicii del Pomero" (premiul si medalia) RHO (Milano) ITALIA
1992 august Salonul National de Grafica Il Falcone Montepascali (Grossetto)
1993 Salanul National al Tineretului Teatru National Bucuresti
1994-1995 Salonul Municipal Bucuresti (TNB)
1996 iulie august Galeria de arta Apollo Bucuresti
1996 decembrie Bienala Gh. Petrascu Targoviste
1997decembrie Salonul de Arta Ploiesti
1998 februarie martie Salonul National de acuarela -Cercul Militar National -Bucuresti
1998 octombrie Bienala Ion Andreescu Buzau
1998 Salonul international de Arta Resita
1998 decembrie Bienala Gh. Patrascu Targoviste
1999 martie Salonul National de Pastel Cercul Militar National Bucuresti
2001 decembrie Salonul National de Arta Bucuresti
2002 septembrie Targul International de Arte Frumuoase Bucuresti
2002 noiembrie Salonul National de Arta Bucuresti Sala Dalles
2009 aprilie Galeriile Municipiului Bucuresti
2009 Festivalul George Enescu Bucuresti
2010 Salon National de Arta "Atingeri si Semne" Palatul Parlamentului - Sala Constantin Brancusi
2010-"Iarna in pictura romaneasca in colectii particulare"- Muzeul Municipiului Buc. Palatul Sutu

***

SORIN ADAM
(Un recurs convingător la valorile tradiţiei)

de Corneliu OSTAHIE

În 1999, maestrul Vasile Grigore scria despre Sorin Adam că are „destin de mare artist”. Aceste cuvinte, aflate sub semnătura unuia dintre cei mai importanţi pictori contemporani şi, nu mai puţin, a unui dascăl dăruit şi responsabil, cunoscut pentru grija cu care foloseşte epitetele, m-a făcut să mă gândesc la faptul că este posibil ca „personajul” căruia îi consacru rândurile de mai jos să fi fost un copil-minune, mai ales că el s-a născut şi a crescut într-un mediu familial în care dragostea pentru artele frumoase a reprezentat în mod constant o adevărată religie. Părinţii săi, Mira şi Victor Adam, cunoscuţi colecţionari, nu l-au ferit de ispitele penelului, dar nici nu l-au încurajat să le dea prea mare atenţie.
Mai mult, când fiul lor s-a apropiat de momentul absolvirii liceului, s-au sfătuit şi au decis că soluţia cea mai bună pentru viitorul lui ar fi o frumoasă carieră de... contabil, motiv pentru care l-au îndemnat să susţină admiterea la Academia de Studii Economice din Bucureşti. S-a întâmplat însă ca tocmai atunci Sorin să găsească prin casă o cutie de pasteluri „Le Franc”, de care tatăl său făcuse cu greu rost şi pe care intenţiona să i-o ofere în dar pictorului Vladimir Zamfirescu. A deschis cutia, deşi ştia ce destinaţie urma să ia aceasta, şi a început să deseneze. Avea 18 ani şi era pentru prima dată când dovedea interes pentru pictură altfel decât din poziţia de admirator al pânzelor expuse pe pereţii casei părinteşti.

Schimb de planuri

„Am fost eu însumi mirat de cât de repede m-am lăsat prins în acel joc. Credeam că mă cunosc destul de bine, dar s-a dovedit că lucrurile nu stăteau tocmai aşa. Evident că nici nu voiam să aud de A.S.E., mai ales că încă din copilărie cochetasem cu scena şi urmasem cursuri de actorie la Teatrul de Stat din Ploieşti. Logic ar fi fost, deci, să-mi încerc şansele de a deveni student al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografie. Cu toate acestea, m-am trezit că vreau morţiş la Arte Plastice. După nenumărate discuţii cu ai mei, am obţinut acceptul lor şi am început să mă pregătesc cu Mihai Bandac, de la care am învăţat cât de importante sunt tenacitatea şi concentrarea asupra propriei tale munci. Îmi spunea că lucrul la şevalet se termină atunci când, din cauza oboselii, îţi cade pensula din mână. La început am luat asta ca pe o exagerare, dar pe parcursul pregătirii mele nu numai că m-am convins că avea dreptate, dar chiar am trăit momente de istovire totală încercând să finalizez câte o lucrare. Păstrez acelei perioade de formare o amintire caldă, încărcată de nostalgie şi de recunoştinţă, deoarece atunci am reuşit să scot pentru prima dată la lumină ceea ce, fără doar şi poate, exista în interiorul meu în stare latentă, însă eu ignorasem multă vreme: vocaţia de a mă exprima prin imagini, prin desen şi prin culoare. Au urmat anii studenţiei, contactul profesional, dar şi uman, prietenesc chiar, cu maeştrii Vasile Grigore, Marius Cilievici, Traian Brădean, Constantin Piliuţă. De la fiecare dintre ei am deprins câte ceva preţios, dar cea mai importantă învăţătură cu care m-am ales din aceste relaţii privilegiate a fost aceea că, dacă aspir să ajung cândva ca ei, trebuie să mă feresc să le calc pe urme. Adică să nu mă las fascinat de măiestria lor artistică şi să renunţ din această cauză la căutarea propriei mele identităţi.”
Acest mod de autoevaluare a şanselor de a deveni original dovedeşte că Sorin Adam a fost conştient încă de la începuturile demersurilor sale de faptul că talentul nu este suficient pentru a pune temelie unei cariere durabile într-un domeniu în care pentru cuantificarea valorii nu există unităţi de măsură propriu-zise, dar există în schimb riscul unor etichetări ambigue, la baza cărora se află, de cele mai multe ori, o serie de locuri comune ale limbajului plastic, unele dintre ele intrate în circuitul exprimării artistice datorită autorităţii şi prestigiului creatorilor care le-au impus pentru prima oară. Şi-a dat astfel seama că are nevoie de o sintaxă personală după regulile căreia să combine elementele imaginii plastice într-un mod care să nu dezvăluie dependenţa evidentă de vreun model anume. Acest lucru a fost posibil prin definirea perimetrului referenţial în interiorul căruia a intuit că va izbuti să evolueze fără a intra în coliziuni stilistice nici cu înaintaşii, nici cu proprii contemporani. Un proiect ambiţios, pe care de fapt îl demarează toţi artiştii care nu suferă de o modestie excesivă, dar pe care foarte puţini reuşesc să-l finalizeze. Sorin Adam este unul dintre aceştia din urmă, motiv pentru care s-au rostit până acum destule cuvinte măgulitoare la adresa creaţiei sale.

Mediul cultural şi „imunitatea” estetică

Reţeta reuşitei artistului este însă greu de descifrat chiar de către el însuşi: „Cred că m-a ajutat foarte mult faptul că mi-am descoperit chemarea către pictură la o vârstă la care aveam deja o educaţie estetică bine conturată, rezultat al contextului în care mi-am petrecut anii copilăriei. Lucrările din colecţia părinţilor, pe care le vedeam – fie că voiam, fi că nu – zi de zi, întâlnirile cu diverşi artişti care ne treceau pragul casei sau la care mergeam noi în vizită, discuţiile la care asistam mi-au stimulat ceea ce eu aş numi sistemul imunitar estetic, aşa că nu am mai fost o pradă uşoară atunci când s-a pus problema să intru eu însumi în jocul artistic. Faptul că până la vârsta majoratului nici nu mă gândisem la această posibilitate a fost un alt atu, deoarece în acest fel am dobândit o anumită neutralitate dezinteresată, i-aş spune chiar obiectivitate, în a judeca operele de artă, fără a fi excesiv de critic, din invidie, şi fără a mă entuziasma conjunctural atunci când aş fi simţit nevoia unui aliat în încercarea de a-mi ascunde propriile mele slăbiciuni.”
Explicaţiile de acest gen trebuie judecate, vorba artistului, cu obiectivitate, în sensul că ele vin, de regulă, din buna creştere a celui întrebat, care se simte dator să răspundă chiar şi la o întrebare care nu ar fi trebuit pusă. Asta pentru că traseul artistic al lui Sorin Adam nu îmi pare aşa de simplu precum îl poate descrie el. Fără îndoială, s-a confruntat cu numeroase căutări şi incertitudini până să ajungă la formula actuală. Formulă care se înscrie, ca gen proxim, în neoimpresionism şi care are drept diferenţe specifice unele interpretări personale ale fovismului, dar şi ale picturii clasice şi interbelice româneşti. Altfel spus, artistul a trebuit să pună alături entităţi de limbaj şi viziuni aparţinând unei palete de creatori extrem de diverse – de la Seurat la Matisse şi Derain, şi de la Luchian la Tonitza şi Dărăscu. Acestora li se adaugă Delacroix, Van Gogh, Cezanne, dar şi Alexandru Ciucurencu, Vasile Grigore sau Constantin Piliuţă, ceea ce face ca posibila genealogie artistică a lui Sorin Adam, aşa cum ne-o sugerează el însuşi, să devină excesiv de încărcată. Cu toate acestea, mărturisirea unor astfel de afinităţi reprezintă o dovadă de onestitate, pentru că este mult mai plauzibil să fii crezut atunci când spui că te tragi din înaintaşi iluştri, decât atunci când afirmi că ai apărut din neant pentru a uimi de unul singur întreaga lume. Oricum, faptul că prin acest păienjeniş de influenţe stilistice şi de tentaţii estetice Sorin Adam a găsit calea spre o expresie personală, pregnantă şi convingătoare, fără a recurge la artificii experimentaliste, reprezintă o performanţă în sine.
Perceput ca fiind unul dintre liderii generaţiei de plasticieni din care face parte, el are în plus şi meritul de a continua, într-o manieră mai mult decât onorabilă, tradiţia noastră culturală în general şi spiritul marii picturi româneşti în particular, într-o conjunctură în care până şi ideologia posmodernistă pare a fi depăşită de stridenţa unor voci contestatare care atentează la stabilitatea soclului pe care se află statuia lui Eminescu, fără ca nimeni să poată garanta că Enescu, Brâncuşi, Grigorescu sau Andreescu nu urmează să aibă parte mâine de acelaşi tratament.

Corneliu OSTAHIE - "Artisti, ateliere, galerii (Ghid facultativ de incantat privirea) Ed. KARTA-GRAPHIC 2009 pag. 11-15.

***

Sorin Adam
(Senzualismul apolinic)
de Corneliu OSTAHIE

„Nu există decât senzaţii!”, decreta pe la 1750 Etienne Bonnot de Condillac, un filosof francez căruia confraţii, ca să nu mai vorbim de oamenii de ştiinţă din timpul său ori din veacurile ce au urmat, nu prea s-au grăbit să-i dea dreptate. Faptul că mi-am amintit acum de el, privind tablourile lui Sorin Adam, este, fireşte, o simplă întâmplare, deoarece numai astfel poate fi calificată împrejurarea că un pictor vine, după mai bine de un sfert de mileniu, să probeze, fără să vrea în mod explicit acest lucru, valabilitatea unei teorii pe care cugetători iluştri au declarat-o atâta amar de vreme paralelă cu realitatea.
Să vedem însă cum de i-a reuşit asta tocmai lui Sorin Adam. Ei bine, pentru a afla în ce constă secretul cu pricina este suficient să observăm că (şi) în pictura sa totul este senzaţie: imaginile picturale sunt inspirate din senzaţiile exterioare, apoi devin senzaţii „transformate”, cum zice chiar Condillac, graţie judecăţii estetice (care, la rândul ei, nu este altceva decât un complex relaţional de senzaţii), pentru ca ulterior ele să fie restituite mediului originar tot sub formă de senzaţii; senzaţii atent conservate în straturi succesive de culoare şi la fel de atent înrămate, purtând o identitate vizuală fără echivoc, de o pregnanţă aproape agresivă.
Într-adevăr, lucrările lui Sorin Adam produc această impresie memorabilă încă din prima secundă a dialogului lor cu privirile noastre: par a fi entităţi de energie care, sub diferite reprezentări ce calchiază aşa-zisa realitate productivă din punct de vedere artistic – peisaje, flori, nuduri, naturi statice –, ni se agaţă de retină, dovedindu-ne cât sunt de vii şi cât de profund ne pot influenţa propria identitate senzorială. Şi nu este vorba doar despre văzul nostru, ci despre toate simţurile, începând cu mirosul şi terminând cu auzul! Asta poate şi pentru că pânzele artistului conţin o atât de acută tensiune cromatică, încât ele nu se pot exprima în toată plenitudinea lor decât generând senzaţii adiacente care să potenţeze expresia vizuală, proiectând subiectul acesteia într-o existenţă cvasireală, când fierbinte, când rece, când inodoră, când parfumată, când catifelată, când aspră...
Mai mult, amintindu-şi parcă de faptul că în ierarhia simţurilor stabilită de Condillac pipăitul era considerat a fi cel mai important, pictorul aşază culoarea pe pânză cu o apăsare proprie zidarilor, folosind din plin materia cromatică, pe care o modelează apoi cu pensule masive şi late, mânuite însă cu o precizie şi o delicateţe chirurgicale. În acest fel, picturile capătă reliefuri excitante, în sensul apariţiei de percepţii tactile din ce în ce mai complexe, prin mijlocirea cărora imaginea rezultată reintră firesc în ordinea primordială, în matricea senzaţiilor exterioare aflate la baza creării ei, închizând cercul magic al exerciţiului cunoaşterii subiective şi, deopotrivă, al exprimării artistice a acestei aventuri cognitive desfăşurate la limita narcisismului sau poate a riscului solipsist.
Faptul că Sorin Adam se declară a fi postimpresionist şi expresionist în acelaşi timp nu face altceva decât să aducă argumente în plus în favoarea senzualismului funciar al picturii sale, care îşi trage seva hrănitoare de iluzii estetice, dar nu numai, atât din perceperea hiperactivă a realităţii imediate, cât şi din forţa de recul degajată de permanenta repoziţionare a propriului eu în funcţie de provocările exterioare. Dacă în plan tematic acest lucru apare mai puţin spectaculos, opţiunea figurativă a pictorului traducându-se prin ilustrarea genurilor tradiţionale – peisaj, natură moartă, flori, compoziţie, portret, nud –, din punct de vedere cromatic, senzualismul de care vorbeam ne dezvăluie un colorist de excepţie, dedat într-o manieră postmodernă la exerciţii şi experimente rafinate, în contextul cărora saturaţia fovistă este etalată cu o satisfacţie ce frizează insolenţa, în timp ce nostalgia de tip neoimpresionist trage cu coada ochiului la tuşele divizate şi la contrastele simultane. Totul într-o notă de echilibru olimpian, dar şi de dinamism imponderabil.
Sigur pe sine şi pe această formulă stilistică, definită cu claritate după ani de tatonări în care şi-a cerut sieşi ca mai presus de orice să încerce să nu semene cu maeştrii în preajma cărora şi-a făcut ucenicia, Sorin Adam reprezintă în momentul de faţă un nume peste care, dacă toate lucrurile vor decurge firesc, va coborî cu siguranţă – după notorietate, invidia altora, bani etc. – şi mult râvnita povară a gloriei artistice. (Artişti, ateliere, galerii/Ghid facultativ de încântat privirea, Editura Karta Graphic, 2009, p.15-18)

***

La Galeria OCCIDENT are loc Expozitia SORIN ADAM

Pe 14 mai 2009, la Galeria Occident, este inaugurata expozitia pictorului Sorin Adam.
Nascut la 22 august 1968 la Ploiesti, autorul este absolvent al Academiei de Arte „Luceafarul”, sectia pictura, promotia 1996, si licentiat al Academiei de Arta Bucuresti în acelasi an. Din 1997 este membru al Uniunii Artistilor Plastici. Începand cu anul 1990 si pana în prezent, Sorin Adam a participat la numeroase expozitii de grup, saloane si targuri nationale si internationale, bienale, din Romania si Italia, avand si expozitii personale în Bucuresti, Constanta sau Florenta. (TopBusiness nr.20(765)14-20 mai 2009)

***

Despre Sorin Adam, în octombrie 1995, maestrul Constantin Piliuta nota: „Un nou vartej al vrerii, Sorin Adam, este neobosit în a gasi un fagas al desfasurarii sale. Un colorist si inteligent ganditor al suprafetei, Adam bate la usa unei cariere grele si, cred eu, fructuoase”. De asemenea, maestrul Vasile Grigore se declara încantat de maiestria lui Sorin Adam: „Am vazut, cateva ore în atelierul sau, superbe picturi, naturi statice, nuduri de femei, de o frumusete plastica ce-l caracterizeaza ca un artist reprezentativ contemporan. M-am bucurat spiritual privind cateva peisaje italiene care le alatura în timp romanesc cu marile capodopere ale lui Gheorghe Petrascu, Nicolae Darascu si Corneliu Baba, care au trait pictural ore, zile, în aura venetiana. Sorin Adam este un autentic continuator al acestor ilustri pictori europeni”.

***

VULTURI, CALATORI PRIN CULOARE SI ARMONIE

Uniti în aceeasi expozitie, profesorul si elevul sau, maturitatea si tineretea, pictorii Vasile Grigore, o glorie a generatiei de aur a ultimilor 50 de ani si Sorin Adam, un pion al generatiei tinere astazi, reargumenteaza si ne conving de faptul ca arta vizuala se exprima prin culoare si ca pasiunea nu este niciodata perimata în procesul creatiei. În opera acestor artisti, exploziile neîncetate de culoare realizeaza energie, dinamism si caldura afectiva.
Modernitatea pictorului-maestru consta în jocul îndraznet al culorilor, în îmbinarea inedita a negrului si albului cu valente de culoare într-un limbaj perfect expresiv. Atelierul maestrului Vasile Grigore, în interiorul caruia, ca si multi alti tineri artisti, Sorin Adam a pasit ca un adevarat ucenic, a fost o "Academie a culorilor” unde culorile metamorfozeaza imagini din jur, creand noi ritmuri, noi vibratii armonice, în spectacolul realizat prin sugestia unei miscari, a unui peisaj, a unui vas cu flori, a unei siluete feminine, a unui arlechin.
Sorin Adam a învatat, si acest lucru apare evident în panzele sale sa transfere imaginii picturale sentimente inevitabile prin îmbinarea uneori inedita a culorilor puternice, rosu, oranjul, chiar si cu griul dramatic. Suprafetele expresiei picturale sunt orchestrari sensibile ale temelor si subiectelor. Recunosc, o nota personala adusa de pictura lui Sorin Adam, datorita spiritului calator, nelinistit, divers cand ajunge în mijlocul naturii variate din Prahova, de la Balcic, Santorini, Venetia, Tara Galilor sau Myconos. Fiecare spatiu vizitat de Sorin Adam este descoperit de pictor care-i povesteste farmecul specific, care povesteste sentimente si impresii prin limbajul culorilor pe care artistul le împrumuta lumii descrise. Adevarul artistic primeaza adevarului geografic. Libertatea interpretarii artistice este atitudinea desprinsa de Sorin Adam de la maestrul sau,Vasile Grigore. Acesta l-a învatat ca în fata artistului nu se afla doar un peisaj, o natura statica, ci un motiv pictural, un prilej care-i induce artistului sa se exprime pe sine printr-un discurs artistic în permanent proces de desavarsire.
Aflam cum spiritul maestrului Vasile Grigore cu cel al elevului sau Sorin Adam au gasit cai comune în realizarea armoniilor de valori cromatice, în claritatea si echilibrul formelor, în expresivitatea emotionala a imaginii. Amandoi se înscriu în istoria pictorilor ilustri din Romania si Europa. (Mircea DEAC)

***



Tabere şi licitaţii
Ce fac copii în vacanţă? Merg în tabără. Aşa şi artiştii, pictori şi sculptori, merg în vreo tabără, unde se întîlnesc cu semenii lor, pun ţara cale, se iubesc şi se ciondănesc, scriu pagini neştiute şi repede de uitat din istoria adevărată a artei româneşti. Comunitatea locală participă, se implică şi se minunează de artişti. Sunt privilegiaţi, vor fi în stare nu numai să spună un nume de artist plastic contemporan, cînd alţii nu merg mai departe de Grigorescu şi “Carul cu boi” pe care îl cred a fi unul singur, şi, mai mult, au poveşti cu ei de cînd i-au întîlnit. Artiştii veniţi în tabără, mai mereu în zone cu potenţial pictural, imortalizează, pe bune, colţuri din mediul înconjurător al adunării de artişti. Multe astfel de întîmplări, fie că sînt declarate oficial tabere, fie că sînt doar întîlniri provocate, au juns element de referinţă mitologică în anumite pasaje de istorie a artei româneşti, fiind declarate “şcoli”.
O astfel de tabără, dar şi de alte tipuri, presupune nu numai peisaj şi meşteri, ci şi cheltuieli, costuri, bani sau oferte în natură. Statul a contat în unele astfel de iniţiative, în altele mai puţin şi în altele deloc. Acum cu toţii sîntem rupţi, cam prea dărîmaţi de criză, că gîndul la artă pare deja o perversiune sau o inconştienţă împotriva firii şi a instinctului de conservare. Aici au loc privaţii, deşi şi ei suferă din greu din cauză de gestiune catastrofală a crizei.
Fără a fi un îndestulat om de afaceri, ploieşteanul Victor Adam şi-a deschis casa de la ţară pentru pictori, care îi devin prieteni, dacă nu erau deja. Şi nu de ieri de azi, ci dinainte de 1989, cînd astfel de adunări nu erau deloc bine văzute. Legenda spune că totul ar fi început în 1984, cu nu mai puţin legendarii Mihai Cismaru şi Bogdan Pietriş, care au descoperit frumuseţea peisajului din Hârşa, acolo unde pădurea înconjoară satul ca un luminiş neştiut, destul de aproape de Ploieşti. Ieşirea la peisajul din Hârşa s-a păstrat, serile sunt şi ele lungi, cu poveşti şi amintiri, cu sfaturi şi planuri. Lista celor care au trecut pe acolo este una de onoare, dar şi de evocare. La mulţi dintre participanţii de un sfert de secol de la tabăra de-o vară de la Hârşa Prahovei ne gîndim cu regret, că ne-au părăsit repede şi definitiv. A rămas imaginea lor în gîndurile noastre, au rămas iarba şi copacii de la Hârşa, sub penelul lor. Aşa mică şi de suflet, cum este tabăra-întîlnire, îi încape de cîţiva ani şi pe românii din jurul dar din afara graniţelor de azi.
Tabăra de la Hârşa are, de un timp, numele pictorului Vasile Grigore, un oaspete dorit şi aşteptat, mentor al tînărului Sorin Adam, pictor în mare afirmare şi intensă licitare. Desigur, pomenirea lui la o vorbă despre Hârşa nu este deloc întîmplătoare. La ultima licitaţie “Alis” din acest sezon şi de la vechiul sediu, un “Portret de fată” de Sorin Adam din 1999 a fost vîndut cu 1,6 mii lei, iar la Artmarkul din Mamaia un “Balcic” de un exotism puternic, estimat la 1-1,5 mii euro, s-a vîndut cu 3.750 de euro.
(Marius Tita - ziarul BURSA din 6 august 2010)